Bai, am incercat. Si nu o data, ci de vreo 20 de ori. Ori nu stiu miscarea, ori n-aveam ustensila potrivita, cert e ca n-am reusit s-o introduc in gaura. De fapt n-am fost nici pe aproape, loviturile fiind mult prea scurte pentru a ameninta in vreun fel gaura buclucasa. Dar asta e doar o alta parte a zilei peste care pot sa sar foarte usor.
Zic asta pentru ca a fost tare fain la Pianu de Jos. Si trebuie neaparat sa-i multumesc lui Stefan si Qual Media pentru invitatie. Daca nu ma duceau oamenii aia acolo, poate ramaneam cu impresia ca singura distractie misto din partile astea e sa faci traforaj.
Am stat cu albanezii mei. Bungust si Jorjh, toti impreuna cu doamnele (la Jorjh ramane cum am stabilit). La masa au mai fost Tvdece, Crivat, Groparu impreuna cu doamna. Am mai interactionat cu Lorand (care, trebuie sa recunosc, stie mai bine ca mine golf), cu Adi (care are niste poze modificate in photoshop, deci nu sunt reale, va zic de pe acum), Crinutza, Ruben, Miro, Radu Neag sau Alex. Daca am uitat pe careva, sa nu ma ierte, inseamna ca pur si simplu nu-mi amintesc de el sau nu stiam ca e blogger.
N-am treaba cu golful, insa am facut treaba la tras cu pusca cu laser (laser, frate). 1-1 scorul cu Crivat, victorii pe linie cu Jorjh, Bungust si domnitele de pe acolo.
Buna – lumea, mancarea, servirea, impresia lasata de majoritatea bloggerilor, initiativa strangerii de fonduri pentru copii
Naspa – vremea, la un moment dat; suma exagerat de mica donata de o banca cunoscuta de pe la noi
Deci ce a tinut de oameni, a fost foarte ok. Ce a tinut de Domnu’, a stiut barbosu’ ca e un mare pacatos pe acolo, si a vrut sa ma incerce bagand doua ore de ploaie zdravana. Per total o sambata excelenta.
Multumesc inca o data Qual Media, apreciez deschiderea si catre bloggerii din provincia provinciei.
Articole similare- E bine sa fii prieten cu oameni din online
- Am exemplele mele. Sa le vad pe ale voastre
- Oricum ar fi, e de bine!
- Fanele mele
- Astazi, pentru prima oara, o bag si eu la gaurica
Etichete: bani, bloggeri, golf club Paul Tomita, scop social




Da Jorjh, Jorjh a bagat ceva la gaurica?

Marius Moga´s last blog ..Masini de Bucuresti cu 3 cifre? Bos frate!
o bagat pe dracu
Ti-am zis ca e “grele”.

Catalin´s last blog ..Baiatu’ de la bloc
[...] This post was mentioned on Twitter by Andrei Dobra and Florica si Zicu, Florica si Zicu. Florica si Zicu said: RT @Makavelis: Blog: Mai bine raman la sporturile mele http://bit.ly/ct3zRI [...]
[...] Au mai scris Radu, Andrei si Makavelis. [...]
Io am crezut ca imi si rup ceva la cum dadeam cu crosa aia

crinutza´s last blog ..Note to self (14.06)
[...] Radu Neag, Andrei Crivăț, Florin Avram, cei doi TVdece, Ștefan Teișanu (cel care ne-a invitat), Makavelis, Groparu cu doamna și mulți [...]
Mai, eu cred ca mai avem un an sa ne antrenam si la urmatoarea editie Community Challenge jucam in turneu. Ce zici?

Lorand R. Minyo´s last blog ..O pasiune confirmata – Golful
@Lorand: turneul de scos cartofi, nu?
@Andrei,
Deocamdata da, dar tind sa cred ca intr-un an apucam sa invatam – mai ales ca tu ai un avantaj absolut, esti mai aproape de club decat mine
Pe de alta parte, cat de cool trebuie sa fii ca sa platesti sa scoti cartofi cu crosa? Zi mersi ca nu ne-au pus sa replantam gazonul.
Lorand R. Minyo´s last blog ..O pasiune confirmata – Golful
Sportul asta necesita stiinta, fizica, invarteli, chestii si noroc. Mult noroc.
Ciupanezul´s last blog ..Am făcut rău sau bine