Lets Do It, Romania!

Criza financiara… vazuta de la Londra

Guest post scris de Mister Dignity

Când te vezi nevoit să iei anumite decizii care îţi vor influenţa în mod decisiv viitorul, contează foarte mult să fii cât mai în temă cu tot ceea ce se întâmplă în jurul tău. Iar când pleci la studii într-o altă ţară, în toiul unei crize financiare, parcă lucrurile nu mai par atât de grozave. Şi totuşi, Marea Britanie nu a fost scutită în ultimele şase luni de efectele recesiunii mondiale, lucru care se simte în toate domeniile. Bănci falimentare, societăţi de asigurare în colaps, companii silite să îşi închidă porţile, sunt rezultatele unei politici lipsite de echilibru.

În mod normal, dificultaţile se simt şi în Londra, una dintre cele mai scumpe capitale ale lumii. Asta nu înseamnă că viaţa de zi cu zi s-a transformat în mod dramatic. Ideea de bază e că într-un climat financiar instabil, lumea se gândeşte mai mult la modalităţile prin care banii pot fi economisiţi, ceea ce face ca „Staying in” să devină „The new going out”. Simplu spus, nu mai e atât de inspirat să iei cina în oraş şi să cheltui peste 50 de lire, pentru două persoane, când de banii respectivi ai putea să umpli un coş de cumpărături şi să mănânci acasă, mai multe zile la rând.

Un lucru care se dovedeşte foarte inspirat într-o asemenea perioadă e şi faptul că nimeni nu se mai ascunde, iar criza financiară şi soluţiile pentru a o combate fac parte acum din discursul oficial al politicienilor; nimeni nu ar putea spune că nu se face ceva pentru a atenua efectele recesiunii în viaţa de zi cu zi. De pildă, consiliile locale au pus la cale tot soiul de înlesniri pentru persoanele în vâstă sau pentru cei lipsiţi de un loc de muncă, ceea ce pare o sarcină destul de dificilă, cu atât mai mult cu cât numărul şomerilor în Marea Britanie a trecut recent de 2 milioane.

Oricum, odată cu trecerea timpului, se pare că tensiunea socială s-a mai atenuat, iar lumea a început să se obişnuiască cu o perioadă mai dificilă, care, inevitabil, va trece, după care lucrurile vor reintra în cursul normal.

Şi totuşi…
Londra rămâne o capitală plină de viaţă, o capitală vizitată zilnic de mii de turişti. Iar dacă ar fi să vii aici numai pentru câteva zile, cu siguranţă nu vei reuşi să sesizezi modul în care oamenii obişnuiţi îşi dau toată silinţa să depăşească climatul economic instabil al momentului. Oricum, merită reţinut faptul că în Londra, cele mai bune lucruri sunt gratuite. O vizită la „National Gallery”, o plimbare prin „Hyde Park” sau o pauză binemeritată în „Trafalgar Square”, ca şi ocazia de a vedea multe alte locuri despre care citeai în manualele de Engleză, nu te costă absolut nimic.

În definitiv, o trecere lină prin criza economică e asigurată atâta timp cât ştii să alegi lucrurile care merită, să faci câteva economii şi mai ales să nu te laşi prostit de cei care oferă mirajul unei vieţi lipsite de griji atunci când aşa ceva nu există.

Articole similare


Etichete: , ,


Comments: 2 Responses

  1. E o diferenţă mare între britanicii, educaţi civilizaţi, rafinaţi şi balcanicii jegoşi, laşi, parveniţi şi lacomi. Românul nu va face economie niciodată de bună-voie. El va prefera să se şteargă din nou cu ziare la cur dar nu va renunţa la celularul bengos cu care se dă mare. Pentru românaşul nostru simplitatea e pe acelaşi plan cu marginalizarea socială; cum să nu fie el mai şmecher decât vecinul său?

    Oricum, dacă această criză se simte la Londra, ei bine, la noi cu atât mai mult. Ne vom afunda tot mai mult in rahat şi încă nu se ştie cât vom sta acolo sau dacă vom mai ieşi de acolo.

    Ultimul articol scris de Stefan: Cine are lumina mai mare***

  2. Si mie mi-e ca Romania nu va iesi prea curand din criza, ba se va afunda din ce in ce mai adanc. Marea Britanie va iesi probabil prin 2011.

    Ultimul articol scris de varza: RocknRolla- pierdut inspiratie, se ofera recompensa

Leave a Reply





CommentLuv Enabled